Puliada

Din ciclul „se poarta trivialitatiile si obscenitatea pe bloguri” va prezentam Puliada, o opera a unui autor necunoscut gasita candva acum cativa ani in una din pelerinajele mele „pa net”.

ATENTIE !!! Continut explicit.

ACTUL I

Demult, în vremuri prea îndepartate,
Când pulele prea rar erau sculate
Oamenii înca nu stiau destule
Sa faca cu-ale lor ciudate pule.
Nu cunosteau decât vreo trei pozitii,
Si nu faceau prea multe exhibitii.
Atunci, ziceam, traia un împarat
Ce cu nevasta-sa nu prea statea in pat.
Gândea el: „Rostul vietii pe-asta lume
E-ascuns în ale creierului spume.
Sute de ani de-ar fi sa mai traiesc
Eu tot voi incerca sa îl gasesc.
Cât despre-a mea imparateasa,
E-adevarat, ea e a mea aleasa,
Dar prea nu-si pune pizdei o masura,
Si ma tot vrea, si-i fut si mortii-n gura.”
Iar ea ofta, si-n ac infigea ata,
Si astfel pasnic li se scurgea viata.
„Pe pizda ma-sii!” zise ea-ntr-o zi,
„Chiar azi rabdarea mea se va sfarsi!
Pai unde gâtu’ ma-sii el se crede,
Nici eu la pula-i sa nu pot accede?
O sa-i arat ca nu sunt chiar o tuta;
Îl bat daca nu jura sa ma futa!”
Si seara, cu tot sângele la cap,
Intra la el scotându-si un ciorap.
„Nu-mi spui nici ‘buna’, ma, futu-te-n gura,
Te porti ca un tzaran pe aratura!”
„Mai taci în pizda ma-tii, mai femeie,
Ca tocmai îmi venise o idee
Despre planetele ce-n cercuri misca.”
„Ma-ntreb ce fel de vierme-n cur te pisca!
Tu ori esti homo, ori esti de burete.
Proasta-a fost ma-ta ca a vrut sa fete!
Hai”, zise, devenind putin blajina,
Dându-si jos fusta de matase fina,
„La ma-ta-n pizda stiu, te simti mai bine,
Încearca insa vietii piept de-i tine;
Nu-i greu, în mortii ma-sii, e o joaca,
Trebuie doar sa ma patrunzi în cloaca!
Daca vrei, chiar o mâna pe picior
Nu e putin pentr-un începator.
Asa ca-ntinde laba!” – „Mai muiere,
Un lucru greu te hotarâsi a-mi cere!”
„Baga-si-ar pula-n ma-ta un balaur,
Ca esti mai prost decât un dinozaur!
Pune ma mâna!” „Nu pun!” Poc! în coaie,
C-un sut împarateasa îl îndoaie.
„Acuma vrei?” „Da, stai putin, asteapta,
Nu te stiam ca esti asa desteapta.”
Si ce se petrecu în acea noapte
Nu se mai spune-acum decât prin soapte…

ACTUL II

Noua luni dupa asta, împaratul
C-un mare racnet zgudui palatul:
„Slugi, servitori, veniti, fir-ati ai dracu’,
Ca altfel vin si va strapung cu acu’!”
Pe loc se repezira toti în graba,
Zicând: „Mai, o fi renuntat la laba?”
Dar când se uita, le cam piere graiul;
Era un copil mic, frumos ca Raiul
Cum si-l imagineaza fiecare;
Dar putza, valeu!- cât era de mare!
„Asta cu pula s-a nascut, se vede.
Ca asta-i putza, cine-ar putea crede?”
„Pe ce-am mai scump, marite împarate,
E PULA dintre alea-adevarate!”
„Sa moara mama si tot neamu’ meu
Daca nu-i pula, atunci popa-s eu!”
De-o ora toti minunea o priveau
Si laude-n continuu-i aduceau.
Foarte-ncântat de timpul ce s-a scurs,
Alteta-Sa tinu un mic discurs:

„Mai întâi si la-nceput
Tin ca-n gura sa va fut;
Si nu-s bulangiu prea mare:
Va promit ejaculare.
Ati vazut de ce-s în stare;
Se crede vreunu’ mai tare?”

„Ura! Olč racnit-au toti deodata
Din toti tu esti cel mai al dracu’ tata!”

„Noi l-am botezat Pulica,
Toti de el sa prinda frica
Fiinca el va fi un dur;
Sa va fut pe toti în cur.”

„O, pule, si o, pizde, ce minune
Se petrecu-n palatul asta! Spune
Tu vântule, ai mai vazut vreodata
Un baietel cu-o pula-asa de lata?”
„De-ar fi doar lata, dar mai e si lunga.
Pân’ la pamânt odata-o sa-i ajunga!”
„De nouazeci de ani traiesc pe lume,
Dar de-astea n-am vazut decât în glume!”

Ce pizda ma-sii, lumea-nnebunise,
Caci nimeni– nimeni nu-si închipuise
Un copilas cu puta cum? Imensa!
Multimea-n jurul lui fiind prea densa
Dupa un timp a fost împrastiata,
Si vestea s-a transmis in tara toata.

ACTUL III

Au trecut zile, saptamâni de-a rândul,
Timpul zbura mai repede ca gândul.
Pulica-al nostru tare mult crescuse;
Cât unul de cinci ani el se facuse
Cam in vreo noua luni si jumatate.
Si intr-o zi, când desena patrate,
Îi zise ma-sii: „Mama, uite, stiu
Cum sa citesc, sa desenez, sa scriu,
M-ai învatat de toate, recunosc,
Dar PIZDA eu as vrea sa o cunosc.”
Împarateasa mai-mai sa lesine,
Îi spuse: „Mai copile, nu ti-e bine?
Doar oamenii, zic, cei în toata firea
Îsi pot gasi în pizda fericirea.
Esti mic, esti, cât sa zic, cât o papusa
Si înca n-o sa-ti dau drumul pe usa.”
Pulica, auzind, gândea: „Baga-mi-as
Putoaia-n ea de viata si caca-m-as
Pe ele de patrate împutite.
Caiete, carti? Ei pule…” Cu cutite
A doua zi s-a repezit la ele
Gândind sa le prefaca-n bucatele.
Dar s-a oprit. „Înca o saptamâna
Sa-nvat nu o sa-mi fie peste mâna.”
Astfel vreo sapte zile-au mai trecut.
Pulica-ncearca iar: „Un început
Stii, trebuie sa aiba orice treaba.
Asta pe-oricine daca vrei întreaba.
Asa ca, hai, la pizda tu ma lasa
Altfel sa mor daca nu fug de-acasa.”
„Mai vierme,” îi striga împarateasa,
„De-abia nascut, si nu-ti mai place casa
În care prima oara-ai plâns? Nu-ti merge,
Sa stii! Învata nasul cum se sterge,
Si-apoi sa vii sa mai vorbim. Afara
De-ncerci sa iesi, te spintec ca pe-o fiara.”
Se baga si-mparatul: „Mai Pulica,
O puta ca a ta înca-i prea mica
Si nu ai pregatirea necesara.
Stiu ca te crezi destept din cale-afara,
Dar orisicine, puta doar sa aiba,
Si prea lejer sa-i treaca printr-o saiba,
Se crede maldar de inteligenta.
Asculta un sfat dat cu competenta.”
„Dar tata, eu…” „Nici un cuvânt în plus.
Ce-ai auzit e ce-am avut de spus.
Acum o laba fa, si la culcare,
Si nu uita ca noi îti dam mâncare.”
„Va fut în ochi,” le spuse el în gând,
Si-n camera la el intra plângând.
„Credeti c-asa o rezolvati cu mine?
Mi s-a sculat, si sa va tineti bine!”

ACTUL IV

În chin si jale mai trecu o luna.
Ciudat, parea ca totul merge struna.
Pulica era vesel si cuminte
Si muncea mult mai mult ca înainte.
Dar într-o noapte pe sestache iese
Pe geam. „Pula sa-mi bag, aici fusese
O scara, cine pizda ma-sii-a luat-o?
Ah, darâmata jos acolo-i, iat-o.
Ei, cam belit-am puta mea cea lunga.
Iedera nu prea cred c-o sa-mi ajunga.”
Ezita, dar vazând cum frica moare
Începe pe perete sa coboare.
Dar când ajunse jos, pe niste paie,
O mâna tare i se-nfipse-n coaie.
„Stai, nu misca” auzi el din umbra
Si îl cuprinse-o presimtire sumbra.
Dar adunându-si fortele se-ntoarse,
Chit ca-si simtea el coaiele cam stoarse,
La disperare repezi o mâna
Si dadu peste-un pantalon de lâna.
„Hai sa te vad!” striga el vesel foarte,
Strângând si el la coaie dintr-o parte.
Strângea strainul ca un leu ciolanul
Sau cum un proletar strânge ciocanul.
Dar nici Pulica-al nostru nu se lasa:
„Esti slab, ba! Astea-s coaie? Du-te-acasa!”
„S-o fut pe ma-ta cu o damigeana!”
„Mânca-mi-ai pula, animal cu blana!”
„Îti fac din coaie oua de furnica!”
„Ce pizda ma-tii, crezi ca îmi e frica?”
Auzind zgomot, se trezi-mparatul
Sa vada ce se-ntâmpla cu palatul.
Se uita-n jos, ce vede? Pula-Groasa,
Din toti sluga sa cea mai credincioasa,
Cu-al sau fecior el crâncen se coieste.
„Hei, tu, împarateasa, ia priveste!”
Vine si ea. Se uita, fascinata
La fi-su care, pentru-ntâia data
Arata c-are niste sânge-n coaie.
„Opriti!” le striga ea. „Nu vreau bataie.
Tu, Pula-Groasa, mergi, vezi-ti de treaba,
Iar tu aicea sus sa urci degraba!”
Amândoi imediat s-au comformat
Cu ordinul pe care ea la dat.
Pe scari, gândea Pulica: „Lua-m-ar dracu’,
Am luat-o-n mâna rau, baga-mi-as cracu’.”

Dar când ajunse sus e luat în brate,
Pupat în cur si scarpinat pe mate.
„Ce pula mea aveti?” – „Pulica, stii,
Noi totdeauna mult te vom iubi.”
„Nu zau? Baga-mi-as pula-n voi de javre,
Veniti la mine cu-astfel de palavre…”
„Da’i adevarul gol, ba, întelege!”
„Când sânge-n pula o sa mi se-nchege
Atunci o sa va cred.” – „Ei, stai, asteapta,
Nu te grabi în vorba, nici în fapta;
Si mie-mi pica vise câteo-data,
S-o fut pe ma-ta-n pizda de-altadata,
Sa schimb cu forta mintii-al vremii curs,
Sa fiu puternic, sa am muschi de urs,
Sa fiu un zmeu, si apele marine
Sa faca valuri numai pentru mine.
Dar ma calmez. Priveste, vezi cum stam:
Ceea ce vrei, noi nu putem sa-ti dam.”
„Nu v-am cerut nimic, futu-va-n gura,
Ca iara ma calcati pe batatura.
Vreau liber eu sa fiu, si-acolo-n out
Ce înca n-am o sa ma duc sa caut.”
Cei doi stapâni din ochi s-au înteles:
„El chiar o vrea…” – „Pulica, ai acces
În spatiul ce la nesfârsit se-ntinde;
Spre pizda-acolo liber tu vei tinde…”

ACTUL V

A doua zi în trânmbite si surle,
Pulica, vesel, se grabi sa urle:
„Curteni, va las în grija pulii voastre,
Iar eu cu calul, deci noi, de-ale noastre
Ne ducem sa vedem. Va fut pe toti
Asa cum sunteti: ucigasi si hoti.”

„Traiasca ma-ta!” îi strigara dânsii
Tot rumegând pe ale lor într-însii.
„Era de treaba,” sopti unul. „Lasa,
Nu vezi ce i-a facut lui Pula-Groasa?
Si-acuma merge cracanat saracu’!”
„Manânci cacat, Coi-Lung, sa te ia dracu’!”

„Acum,” zise Pulica, „e momentul
Sa-ntoarcem sârma vietii cu patentul.”
„La multa muie!” îi ura-mparatul;
„Ia uita-te la el, aristocratul,”
Vorbi împarateasa. „Lasând gluma,
Îti sade bine-n sa, mânca-te-ar ciuma!”
„Va fut cu drag pe amândoi,” le spuse,
„Ura si graba mea în vânt sunt duse.”
Astfel zicând se repezi pe poarta,
Simtind c-a apucat pizda de toarta.

ACTUL VI

Si merse el ce merse, cale lunga,
Pâna cand gura i se facu punga.
„Ah,” zise, „uite-acolo un izvor,
Baga-mi-as pula, o, simteam ca mor.”
Si-ntinse botu-n jos, însa deodata
Din apa, langa el sari o fata.
„Virgina sunt, si Lostritza ma cheama,
Hai vino, indrazneste fara teama.”
Haine n-avea, în schimb un cur si tâte
Ca se-ntreba Pulica: „Am tarâte
Prin cap, sau pizda ma-sii, doar visez?
În orice caz, întâi, stai sa m-asez,
Sa calculez problemele mai bine,
Ca e ceva-n nergula cu mine.”
„Ce mai astepti acum?” îi striga fata,
„Nu-ti ia prea mult, doar sa ma futi si gata.”
Pulica tot gândea: „Ceva nu merge”
E gândul ce din cap nu-l putea sterge.
„Nu-i PIZDA ea, dar totusi, ce se-ntâmpla,
Ca uite, pula mi-a ajuns la tâmpla…”
„Baga-mi-as pula!” racni el salbatic,
Facând spre ea un salt cam acrobatic.
Dar când ateriza, era tot solo,
Iar ea, la zece metri mai incolo.
„O sa-ti dau muie, fa!” sopti amarnic,
Fugind spre ea; însa la fel de darnic
A fost destinul si de-aceasta data,
Caci ea fugea de el ca o netoata.
„Ei futu-ti gatu’ ma-tii de stafie,
Sa vezi cum o sa-mi sugi tu pula mie.”
Zise-ndârjit. „In gura ta ma cac”
Si se dadu cu capu’ de-un copac.
Apoi cazu cu grija jos, pe iarba,
Si astepta, lingându-se pe barba.
Ea vine, sta, se uita si se-apleaca,
În fine, un sughit de plâns o-neaca;
Pulica – hop! o mâna-ntre picioare
Si-alta pe piept ii puse. „Au, ma doare!”
„Sa taci in ma-ta, lostritza tâmpita,
La pula te voi da ca te-nghita!”
Îndata scoase monstrul din chiloti,
Si-nchizand ochii-si zise: „Da-i cat poti!”
Însa avu un sentiment ciudat,
Si peste o surpriza mare-a dat,
Cand ochii i-a deschis. Nauc, priveste:
În pula-ntisa-i atârna un peste!

Anunțuri

15 răspunsuri

  1. http://www.agonia.ro/index.php/prose/74540/index.html uite nu stiu cat de bine se leaga „trivialitatile” insirate de tine aici cu fragmentarismul lui Vakulovski… dar titlurile sunt „Compatibile” ca sa zic asa :)) numai bine

  2. Mare ţi-e grădina…

  3. pacat de spatiul alocat acestei…opere

  4. Ideea in sine e o parodie la „operele” de pe blogul Andei. Daca ce scrie ea acolo e apreciat ca o opera, nu vad de ce Puliada nu ar fi considerata la fel.

  5. cand e vb de prostii si tampenii romanu are intotdeauna mintea odihnita

  6. @echilibrul … aici ai dreptate

  7. ce prostii si tampenii? La fel ca „Luceafarul” lui Mihai Eminescu si „Puliada” , peste vreo 200 de ani, poate fi considerata o adevarata opera de arta… io nu dau doi banii pe poetii care fac poezii aiurea.. asta chiar are ceva. Si sensuri sunt o mie,…
    Multa sanatate si s-o -nvete copiii nostri la scoala :))

  8. @gabi … de acord cu tine. De asta am si publicat-o pe blog.

  9. tata….esti terminat….tocmai am pierdut 5 minute din viata mea consumandu-le aiurea….Eminescu? cine dreacu are curaj numai sa aduca in discutie asa ceva . Mai puneti si voi mana pe o carte…pe bune… si aia sa nu fie as de trefla sau dama de inima neagra…da? deci sa aiba file?

  10. Bai … tinere ce te face pe tine sa crezi ca eu sunt autorul Puliadei?

    Eu tocmai mi-am petrecut 2 minute din viata moderand un comentariu plin de „cultura”, clisee, si acelasi tip de idei critice pe care le foloseste orice distrus pentru a trece drept elevat si a-si ascunde propria lipsa de cultura.

  11. Dar asta e finalul? S-a trezit cu un peste si gata? Vreau continuarea… daca e.. 😦

  12. Asta e finalul. Am gasit-o acum cativa ani pe un forum. Nu cred ca a scris tipu’ vreo continuare. Vezi ca mai e si Manciada care e tot cam in aceasi tema 🙂

  13. autorul se numeshte Stefan Udrea, Fane pt. prieteni, shi intr-adevar n-a scris o continuare. Asta e scrisa in 1995, inainte ca Fane sa dea bacul, de unde shi faza cu lostritza. Eu azi mi-am adus aminte de ea, dupa ceva ani, shi uite ca google m-a adus la tine. De manciada azi aud prima oara, shi nu cred ca-i a lui.

  14. Manciada nu e a lui. Pe autorul Manciadei il cunosc eu

  15. Cred ca mi-a luat cel putin jumata-te de ora sa o citesc in totalitate…:)))))
    BRAVOOO!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: